Focus Imobiliare utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

ANALIZĂ Suntem într-o perioadă bună pentru cumpărarea unei locuințe

Semnele de stabilitate, scăderea indicelui inflației și stabilizarea dobânzilor arată că există un interes major pentru piața rezidențială, iar cererea este foarte activă.

 În condițiile în care oferta de locuințe este limitată, există o presiune pe preț, dar chiar și așa, locuințele rămân accesibile.

Acestea sunt motive care arată că ne aflăm într-o perioadă propice pentru achiziţii, atât în Bucureşti, cât şi în majoritatea centrelor urbane, unde locuinţele rămân accesibile, susține Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro, într-un comunicat de presă.

 Proprietarii din Bucureşti sunt dispuşi să negocieze

Proprietarii şi dezvoltatorii imobiliari din Bucureşti au avut nevoie, în medie, de 49 de zile pentru a identifica acei cumpărători potriviţi pentru apartamentele scoase la vânzare, acesta fiind cel mai scurt interval de timp înregistrat în principalele centre regionale din ţară, arată o analiză realizată de portalul menționat.

Conform cercetării Imobiliare.ro, perioada medie în piaţă aferentă apartamentelor din Capitală a scăzut uşor faţă de cea înregistrată la începutul acestui an. Astfel, în primele trei luni, proprietarii aveau nevoie de 51 de zile pentru identificarea cumpărătorilor.

 "Proprietarii din Bucureşti sunt, totodată, mai dispuşi să negocieze preţul faţă de cei din alte oraşe mari. Marja de negociere, care reprezintă diferenţa dintre ultimul preţ de listare şi preţul declarat de tranzacţionare, a fost în trimestrul III de 4%. Cumpărătorii au găsit doar în Timişoara proprietari dispuşi să negocieze preţurile mai mult", arată raportul Market 360 'Piaţa imobiliară rezidenţială, T3 2024'.

 În general, apartamentele se vând mai repede odată cu apropierea finalului de an faţă de începutul lui 2024, susţin autorii studiului.

 Cerere ridicată pe piața din Brașov

 Pe piaţa din Braşov cererea se menţine la un nivel ridicat, fiind susţinută inclusiv de micii investitori care fac achiziţii cu scopul închirierii ulterioare a locuinţelor în regim hotelier.

 "Numărul tot mai mic de proprietăţi disponibile îi determină pe cumpărători să ia decizii rapide. Astfel, pe plan local se înregistrează a doua cea mai scurtă perioadă medie în piaţă, de 51 de zile", relevă cercetarea.

Brașovul  a detronat Bucureștiul în ceea ce privește prețurile, locuințele de aici trecând de de 2.000 de euro pe metru pătrat util.

 În Brașov se înregistrează o creștere de aproape 20%. Ca și Bucureștiul, Brașovul este orașul în care autorizațiile de construcție au fost blocate, deci criza ofertei este mai mare, mai spune Daniel Crainic.

 Cum se negociază în țară

Cumpărătorii din Cluj-Napoca au ajuns să fie identificaţi, în medie, în 61 de zile, iar marja de negociere a crescut uşor faţă de începutul lui 2024 şi a ajuns să fie aproape similară cu cea din Capitală, de 3,9%.

 "Pentru apartamentele scoase la vânzare se solicită, în medie, suma de 2.780 euro/mp util, cu 11% mai mult decât acum un an. Preţul practicat este, astfel, cu 67% mai mare decât cel de pe piaţa bucureşteană şi cu 45% peste cel din Braşov. Mai mult, chiar şi în cele mai ieftine zone ale oraşului cumpărătorii achită mai bine de 2.000 de euro/mp util", susţin autorii studiului Market 360 'Piaţa imobiliară rezidenţială, T3 2024.

 Perioada medie necesară proprietarilor şi dezvoltatorilor din Constanţa pentru identificarea cumpărătorilor a scăzut la 64 zile, în intervalul iulie-septembrie.

 "Chiar şi în aceste condiţii, durata de timp necesară vânzării unui apartament este în Constanţa a doua cea mai îndelungată înregistrată în rândul marilor oraşe din ţară monitorizare de Imobiliare.ro", mai arată raportul.

 Astfel, marja de negociere practicată pe piaţa rezidenţială de la malul Mării Negre a scăzut de la 4,2% în trimestrul I la 3,6% în trimestrul III.

 În Banat se întâlneşte o excepţie la tendinţa generală înregistrată în marile oraşe ale ţării.

 Perioada medie petrecută de apartamente în piaţă a crescut în Timişoara faţă de începutul acestui an cu circa două săptămâni şi a ajuns la 65 de zile.